Pe 9 septembrie 1828 s-a născut Lev Tolstoi în provincia Tula, Rusia. În anul 1860, acesta a scris primul dintre marile sale romane, „Război și pace”. În anul 1873, Tolstoi începuse să lucreze la cel de-al doilea roman de succes, „Anna Karenina”.
Autorul a continuat să scrie ficțiune de-a lungul anilor 1880 și 1890. Una dintre cele mai de succes opere a fost „Moartea lui Ivan Ilici”. Tolstoi s-a stins din viață la data de 20 noiembrie 1910 în Astapovo, Rusia.
Lev Tolstoi s-a născut pe proprietatea familiei sale, Yasnaya Polyana din Provincia Tula, Rusia. Era cel mai mic dintre cei patru băieți ai familiei. În anul 1830, când mama lui Tolstoi, născută prințesa Volkonskaya, a decedat, verișorul tatălui său s-a ocupat de îngrijirea copiilor.
După ce și tatăl lor, contele Nikolai Tolstoi, a trecut în neființă la numai șapte ani mai târziu, mătușa lor a fost numită tutore legal. Când a decedat și mătușa, Tolstoi și frații săi s-au mutat la o a doua mătușă, în Kazan, Rusia. Cu toate că Tolstoi a suferit multe pierderi la o vârstă destul de fragedă, mai târziu, acesta va idealiza amintirile copilăriei în scrierile sale.
Tolstoi a trecut prin școala primară acasă cu ajutorul unor profesori germani și francezi. În anul 1843, s-a înscris într-un program de limbi orientale la Universitatea din Kazan. Acolo, scriitorul nu a excelat ca student.
Notele sale slabe l-au forțat să se transfere la un program mai ușor, de drept. Tolstoi a abandonat, în cele din urmă, Universitatea din Kazan în anul 1847, fără nici o diplomă, motivul fiind înclinația sa către petrecerile în exces. Acesta s-a întors la proprietatea părinților săi, unde a devenit fermier.
Scriitorul a încercat să coordoneze activitatea iobagilor, doar că era destul de mult absent din pricina vizitelor de curtoazie din Tula și Moscova. Tentativa sa de a deveni fermierul perfect a eșuat curând.
A reușit, totuși, să își canalizeze energia în păstrarea unui jurnal – începutul un obicei din care s-a inspirat des pentru operele sale. În timp ce Tolstoi eșua la fermă, fratele său mai mare, Nikolai, a venit în vizită în timpul permisiei militare.
Nicolai l-a convins pe Lev să se alăture armatei ca iuncăr, în sudul Munților Caucaz, acolo unde era și acesta repartizat. Urmând obligația de iuncăr, Tolstoi a fost transferat la Sevastopol în Ucraina în noiembrie 1854, unde a luptat în Războiul Crimeei de-a lungul lunii august 1855.
În timpul în care Tolstoi lucra ca iuncăr pentru armată, acesta avea mult timp liber. În timpul perioadelor de pace, acesta lucra la o poveste autoboigrafică, numită „Copilărie” care conținea cele mai dragi amintiri din copilărie.
În anul 1852, Lev Tolstoi a trimis schița la revista „Contemporan”, cea mai cunoscută revistă din acea perioadă. Povestea a fost acceptată cu nerăbdare și a devenit prima lucrare a sa publicată. După ce a terminat povestea„Copilărie”, Tolstoi a început să scrie despre viața sa cotidiană din avanpostul armatei din Caucaz. Totuși nu a reușit să își termine opera, numită „Cazacii”, până în anul 1862, după ce părăsise armata.
În mod uimitor, Lev reușea să scrie în timp ce era pe câmpul de luptă pe durata Războiului Crimeei. În tot acel timp, a scris „Adolescența” (1854), o continuare a poveștii „Copilărie”, a doua carte din ceea ce a devenit trilogia autobiografică a lui Lev Tolstoi.
În mijlocul Războiului Crimeei, acesta și-a exprimat părerile asupra contradicțiilor uimitoare ale războiului printr-un roman în trei părți „Povestiri din Sevastopol”. În cea de-a doua parte din trilogie, Tolstoi a experimentat o nouă tehnică de scriere:o parte din poveste este prezentată din perspectiva conștiinței unui soldat.
O dată cu încheierea războiului, Tolstoi a părăsit serviciul militar și s-a întors în Rusia. Acasă, autorul s-a trezit că era foarte apreciat pe scena literară din Sankt Petersburg. Încăpățânat și arogant din fire, Tolstoi a refuzat să se identifice cu o anumită școală intelectuală de gândire și, declarându-se un anarhist, acesta a plecat spre Paris în anul 1857.
O dată ce ajuns acolo, și-a pierdut toți banii la jocurile de noroc și a fost forțat să se întoarcă în Rusia. Lev a reușit, de asemenea, să publice „Tinerețe”, a treia parte a trilogiei autobiorafice, în anul 1857.
În Rusia, în anul 1862, Tolstoi a publicat primul dintre cele 12 numere ale revistei Yasnaya Polyana și s-a căsătorit cu fiica unui doctor, Sofia Andreievna Bers, în același an.
Ca urmare a succesului înregistrat de „Război și pace”, în anul 1873 Tolstoi a început să lucreze la cel de-al doilea dintre cele mai bune romane ale sale, „Anna Karenina”. Romanul era bazat parțial pe evenimentele curente de când Rusia era în război cu Turcia. Precum romanul precedent, în „Anna Karenina” erau transpuse fictiv evenimente din viața autorului, așa cum este evident în mod special, povestea de dragoste dintre personajele Kitty și Levin, a căror relație se spune că semăna cu cea lui Tolstoi cu soția sa.
Prima propoziție care deschide romanul „Anna Karenina” este una dintre cele mai faimoase din carte: „Toate familiile fericite seamănă una cu cealaltă, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. „Anna Karenina” a fost publicată în fascicule din anul 1873 până în anul 1877, spre ovațiunile criticii și ale publicului. Drepturile de autor pe care le-a câștigat pentru acest roman au contribuit la creșterea rapidă a avuției sale.
Convertirea religioasă și depresia
În ciuda succesului pe care l-a avut după terminarea romanului „Anna Karenina”, Tolstoi a suferit o criză spirituală și a dezvoltat o depresie. Scriitorul se lupta să descopere sensul vieții și a mers la Biserica Ortodoxă Rusă, dar acesta nu a găsit răspunsurile pe care le căuta. Acesta a ajuns să creadă ca bisericile creștine erau corupte și, în locul unei religii organizate, Lev Tolstoi a dezvoltat propriile credințe. Acesta a decis să își exprime credința prin fondarea unei noi publicații numite „Mediatorul”, în anul 1883.
Una dintre consecințele îmbrățisării credințelor spirituale neconvenționale controversate, Tolstoi a fost exclus de Biserica Ortodoxă Rusă și era supravegheat de poliția secretă. Când noile credințe ale lui Tolstoi solicitau dorința sa de a-și dona banii, soția sa s-a opus cu fermitate. Acest dezacord a tensionat mariajul cuplului, până când Tolstoi a fost de acord, cu părere de rău, să facă un compromis:a admis acordarea drepturilor de autor al tuturor operelor scrise până în anul 1881 soției sale.
Tolstoi a continuat să scrie ficțiune de-a lungul anilor 1880-1890. Printre genurile lucrărilor sale de mai târziu se găsesc povești cu tâlc și opere realiste. Una dintre cele mai de succes opere a fost nuvela „Moartea lui Ivan Ilici”, scrisă în anul 1886. În această operă, personajul principal se chinuie să învingă moartea iminentă. Numele personajului, Ivan Ilici, constată nota discordantă că își irosește viața cu chestiuni triviale, dar constatarea vine prea târziu.
În ultimi 30 de ani din viață, Tolstoi s-a autoproclamat lider religios și moral. Ideile sale despre rezistența non-violentă împotriva celui rău au influențat simpatia lui Mahatma Gandhi.
În timpul ultimilor ani, Tolstoi a cules roadele aprecierii internaționale. Cu toate acestea, încă luptă să împace credințele spirituale cu tensiunile care s-au creat în casa sa. Soția sa, nu numai că nu era de acord cu convigerile acestuia, îi dezaproba pe discipolii săi care vizitau regulat proprietatea familiei.
Căsnicia lor cu probleme a luat amploare în presă. Nerăbdător să scape de resentimentele (din ce în ce mai mari) soției sale, în anul 1910, Lev tolstoi și fiica sa, Aleksandra, s-au îmbarcat pentru o lungă călătorie. Aleksandra, fiica cea mică a lui Tolstoi, va devenit doctorul tatălui său pe timpul călătoriei. Aceștia călătoreau incognito, sperând să evite presa, fără nici un folos.
Din păcate, pelerinajul s-a dovedit a fi prea periculos pentru novelistul în vârstă. În noiembrie 1910, șeful de stație al unui depou de trenuri din Astapovo, Rusia, și-a deschis casa pentru Tolstoi, permițându-i scriitorului bolnav să se odihnească. Lev Tolstoi a decedat la scurt timp după aceea, la 20 noiembrie 1910.
Acesta a fost îmormântat pe proprietatea familiei sale, Yasnaia Polyana, în porvincia Tula, unde scriitorul a pierdut multe persoane dragi și, totuși, a reușit să păstreze amintiri lungi și frumoase ale copilăriei sale. Soția lui Tolstoi și cei 10 copii ai acestora au trăit mai mult decât el (cuplul a avut 13 copiii, dar doar 10 au supraviețuit vârstei fragede).
Până în zilele noastre, romanele lui Lev Tolstoi sunt considerate unele dintre cele mai bune realizări literare. „Război și pace” este citată ca fiind cel mai mare roman scris vreodată.
Dependența lui Dostoievski pentru jocurile de noroc
Fiodor Dostoievski era de profesie cartofor și scria cărți pentru a-ți plăti datoriile.
”Frații Karamazov”, ”Demonii”, ”Idiotul”, ”Crimă și pedeapsă”, acestea sunt printre cele mai cunoscute romane scrise de Feodor Dostoievski, unul din principalii scriitori ai epocii de aur a literaturii rusești. ”Jucătorul”, nu este la fel de faimos, nici nu e un roman stufos, dar e inspirat din dependența de jocuri de noroc pe care o dezvoltase chiar scriitorul, în călătoriile sale prin Europa, o boală care l-a adus în pragul sărăciei ca pe mulți alții.
Când locuia în Dresda, Dostoievski vizita diverse stațiuni care aveau și cazinouri, acolo și-a dezvoltat nevoia de a paria la ruletă.
„În cele 4 zile cât am stat acolo, m-am uitat cu atenție la jucători, din câteva sute de oameni, doar doi știau să joace, un lord englez și o franțuzoaică. Să nu crezi că mă laud că aș ști secretul câștigului, dar e teribil de simplu să îți ții controlul indiferent de evoluțiile jocului, în felul ăsta nu o să pierzi și vei avea doar de câștigat. Dar dificultatea constă în faptul că nu ai practică, poți fi deștept ca un șarpe și cu o voință de fier, că tot vei fi învins.
Așa că, binecuvântați fie cei care nu pariază și se uită la ruletă cu dezgust, fiindcă e cel mai idiot lucru”, scria Dostoievski în 1 septembrie 1863, într-una din scrisorile scrise de la Paris și trimise către Varvara Dimitrevna, sora primei sale soții, căreia îi trimite și o parte din câștigul său la ruletă, îi cere niște bani înapoi, după o săptămână, fiindcă a pierdut toți banii.
„M-ai întrebat în scrisoarea ta cum poate un om să-și parieze și ultima copeică, mai ales dacă călătorește cu persoana iubită. Lasă-mă să-ți spun, dragă Mișa, că în Wiesbaden am inventat un sistem de joc pe care l-am pus în testare și mi-a adus 10.000 de franci (39.000 dolari americani), doar că în dimineața următoarea, entuziasmat fiind, am eșuat în a urma sistemul și i-am pierdut. În aceeași seară, am jucat din nou, mi-am respectat cu strictețe sistemul și am câștigat 3000 de franci. Aveam nevoie de bani, pentru mine, pentru tine, pentru soția mea, pentru a mă susține ca să-mi scriu romanul, aici oamenii câștiga zeci de mii foarte ușor, am venit ca să vă salvez și să amân ghinionul, aveam și încredere în sistem. Când am ajuns la Baden, m-am dus la masa cu ruletă și am câștigat 600 franci într-un sfert de oră, asta mi-a st
Source link
